iFixit este compania care promite că te învață să repari orice și nu prea îi place Apple. Kyle Wiens este directorul și cofondatorul acesteia.
Pe site-ul iFixit găsești o mulțime de instrucțiuni: de la cum să-ți reglezi frânele până la cum să-ți lipești talpa la pantof. Cu toate acestea, specialitatea lor este repararea laptopurilor și telefoanelor Apple. Wiens spune că aproape 94 de milioane de oameni din întreaga lume au învățat să repare ceva cu ajutorul iFixit. Ușor dezamăgit, el a declarat că scopul era să atingă 100 de milioane.
Un alt avantaj al iFixit este că site-ul nu are reclame. Compania realizează aproximativ 90% din venituri din vânzarea de piese și instrumente, iar restul provine de la licențierea software-ului iFixit. Acesta a fost dezvoltat pentru a putea scrie manualele online. Wiens spune că, în 2016, compania a făcut vânzări de peste 21 milioane de dolari.
Succesul companiei îi nemulțumește pe cei de la Apple, deoarece iFixit scrie despre cum poți să-ți repari dispozitivele Apple și împărtășește cu toată lumea. De asemenea, compania vinde piese echivalente cu cele Apple. Dacă alegi să-ți înlocuiești ecranul crăpat cu iFixit, vei scăpa mult mai ieftin decât cu o programare la un magazin Apple (dacă ai unul la tine în oraș).
Un alt aspect deosebit este că iFixit nu este interesată să audă de alți investitori. Luke Soules, partenerul lui Wiens, spune că nu vor să-și asume responsabilitatea și costurile care vin odată cu o astfel de creștere. El consideră că, în stadiul în care a ajuns, iFixit a avut un impact foarte mare asupra acestei industrii.
CITESTE IN CONTINUARE
